Skip to main content
 

Google for Education este o soluție pentru educație dezvoltată pentru profesori, elevi și studenți.

 

70 de milioane de utilizatori din 190 de țări folosesc aplicațiile Google pentru educație

 

Ce beneficii oferă pentru școală, profesori și elevi aplicațiile Google pentru educație.

 

De peste 2 ani Liceul Tehnologic “Doamna Chiajna” folosește aplicațiile Google pentru educație.

1
1

Aplicațiile Google pentru educație

Suntem partener Google pentru educație și oferim un pachet de servicii de bază pentru educație disponibile gratuit pentru orice școală. Pachetul G Suite for Education conține instrumente digitale moderne care îmbunătățesc procesele de predare, învățare și colaborare în școală prin integrarea noilor tehnologii în activitatea didactică și administrativă. Instrumentele Google pentru educație sunt recomandate de profesori printre cele mai bune aplicații pentru colaborare și feedback și pot fi folosite la clasă împreună cu alte instrumente digitale de predare și învățare care transformă actul educațional într-o experiență interactivă și interesantă.

Conectează profesorii și elevii la Clasa Viitorului

G Suite for Education: instrumente digitale gratuite pentru întreaga școală

Gmail

Hangouts

Calendar

Classroom

Google+

Drive

Docs

Sheets

Forms

Slides

Sites

Vault

Implementează pachetul de aplicații Google pentru educație în școala ta

Testează gratuit

Îmbunătățește predarea, învățarea și colaborarea în școala ta

Pachetul de aplicații Google pentru educație este soluția ideală pentru învățarea mixtă și oferă numeroase beneficii pentru școală. Eficientizarea procesului educațional prin gestionarea eficientă a timpului și a costurilor, feedback rapid pentru elevi, evaluarea sistematică, comunicarea în timp real și colaborarea profesor-elev sunt doar câteva dintre beneficii.

Beneficii pentru școală

  • Un pachet de instrumente digitale pentru colaborare la clasă și o educație în pas cu tehnologia
  • Folosirea tehnologiei la clasă și pentru teme și proiecte îi ajută pe elevi să dezvolte abilități digitale necesare în secolul 21, stimulează gândirea critică și creativitatea
    Suport tehnic 24/7, fără reclame, spațiu de stocare nelimitat, siguranța datelor
  • Disponibil oricând de pe orice dispozitiv indiferent de sistemul de operare
  • Google gestionează securitatea, serverele și actualizările
  • Instrumente educaționale concepute pentru lucrul în echipă care cresc eficiența și generează economii importante de timp și de costuri

Beneficii pentru administratorii TIC

  • Implementare gestionată prin consola de administrare Google disponibilă online care reduce cu 90% timpul necesar pentru suport
  • Consola de administrare permite delegarea rolurilor (de ex. profesorii pot reseta parola dar nu pot vizualiza alte informații)
  • Suport tehnic 24/7 din partea Google prin telefon sau prin e-mail
  • Actualizări automate gratuite cu posibilitatea de a programa noi funcționalități

Beneficii pentru profesori

  • Instrumente intuitive ușor de folosit la clasă care nu necesită o instruire intensivă și oferă economie de timp și energie
  • O mai bună colaborare profesor – elev și comunicare în timp real
  • Elevii lucrează împreună și folosesc simultan documentele care se salvează în mod automat (pregătiți pentru lucrul în echipă în viitor)
  • Feedback documentat pentru elevi prin comentarii inserate în Google Docs, Slides sau Sheets
  • Modificările aduse documentelor păstrează un jurnal al tuturor acțiunilor pentru a vedea contribuțiile elevilor la munca de grup

Informații esențiale

  • Toate datele aparțin școlii și sunt în conformitate cu standardele locale pentru servicii Cloud
  • Integrare cu sistemele existente cum ar fi Active Directory
  • Pot fi configurate politicile de retenție pentru siguranța online cu filtrare de e-mail disponibilă
  • Disponibilitate 99,9% fără întreruperi programate
  • Număr nelimitat de utilizatori pentru fiecare nume de domeniu al școlii

Folosește aplicațiile Google pentru educație împreună cu dispozitivul Chromebook

Află mai multe

Alege soluții inovative pentru educație la Clasa Viitorului

Profesorii pot folosi aplicațiile Google pentru educație pentru planuri de lecție interactive, fișe de lucru pentru elevi individuale sau de grup, conceperea de teme și teste, gestionarea portofoliilor elevilor și documentelor catedrei, urmărirea evoluției elevilor, organizarea de ședințe cu părinții și alte evenimente, crearea de site-uri pentru disciplina predată sau pentru clasă și multe altele.

Gmail: Îmbunătățește comunicarea în școala ta

Cu Gmail comunicarea dintre personalul didactic auxiliar, profesori, elevi, studenți și părinți se îmbunătățește și se extinde chiar și în afara școlii prin utilizarea facilităților de chat și video disponibile direct din interfață.

Acest serviciu de poștă electronică oferă posibilitatea creării de adrese de e-mail personalizate cu numele unității școlare atât pentru profesori cât și pentru elevi.

Spațiul de stocare nelimitat, protecția antispam oferită de Gmail, funcția puternică de căutare și calendarele integrate oferă multiple beneficii pentru activitățile educaționale.

În plus, pentru educație, nu există niciun fel de conținut publicitar difuzat prin intermediul acestei aplicații.

Google Calendar: Organizează calendarul de evenimente și comunică eficient în școala ta

Aplicația Google Calendar permite planificarea eficientă a calendarului de evenimente, a întâlnirilor și activităților educaționale, comunicarea în timp real a acestora prin accesarea calendarelor comune și lansarea de invitații pentru profesori, elevi și părinți.

Calendarele partajabile se integrează fără probleme cu Gmail, Drive, Contacts, Sites și Hangouts.

Profesorii pot folosi această aplicație pentru a gestiona eficient calendarul proiectelor la care lucrează cu elevii și termenele de predare pentru fiecare disciplină, dar și să gestioneze resursele pentru întâlniri (de ex. săli, videoproiector).

Google Hangouts: Conectează profesorii și elevii

Această aplicație are numeroase beneficii pentru profesori și elevi: permite folosirea chat-ului pentru întrebări rapide, efectuarea și inițierea de apeluri video de grup, un program de lucru virtual care permite conectarea simultană a 25 de utilizatori.

Cu Google Hangouts profesorii, elevii și studenții se pot conecta oricând, de oriunde și de pe orice dispozitiv. În plus, profesorii pot comunica cu alți educatori sau comunități educaționale pentru a face schimb de idei și de cunoștințe și pentru a împărtăși experiențe.

Google Plus: Rețea socială utilă pentru educație

Cu aplicația Google Plus pentru socializare în mediul online profesorii și elevii pot crea o comunitate online privată pentru școală, se pot înscrie în diverse comunități educaționale (de ex. Google Educator Group România – GEG), pot să acceseze resurse online utile în procesul de învățare și predare și să urmărească ultimele noutăți din domeniul educației.

Google Plus poate fi activat la cerere de către administratorul TIC din școala ta.

Google Docs, Sheets și Slides: Aplicații educaționale pentru colaborare

Aplicațiile pentru educație Google Docs, Sheets și Slides sunt instrumente digitale eficiente pentru colaborarea profesor-elev și elev-elev care permit munca în echipă atât la clasă cât și în afara ei.

Cu ajutorul acestor instrumente pentru colaborare profesorii și elevii creează și editează documente, foi de calcul și prezentări.

Aplicațiile permit lucrul simultan în același document pentru mai mulți utilizatori și salvarea automată a fiecărei modificări. De exemplu, cu formularele Google (Google Forms) profesorii pot crea rapid și ușor chestionare, sondaje de opinie și instrumente de feedback iar răspunsurile elevilor sunt colectate rapid și centralizate automat în foi de calcul.

Google Classroom: Clasa Viitorului în școala ta

Google Classroom este o aplicație pentru educație cu o interfață prietenoasă și intuitivă care este utilizată în prezent de peste 20 milioane de profesori și elevi din întreaga lume. Classroom este un instrument digital care oferă multe avantaje pentru educație: profesorii își eficientizează timpul printr-o mai bună organizare a structurii cursurilor și temelor, comunicarea devine mai eficientă atât la curs cât și în afara clasei, profesorii și elevii pot posta anunțuri și întrebări, temele sunt colectate și predate mai ușor de pe orice dispozitiv.

În plus, temele devin mult mai interesante și atractive pentru elevi pentru că printr-un singur clic au acces la informațiile și materialele aferente lecțiilor predate cu Google Classroom.

Află mai multe

Google Sites: Profesorii și elevii pot crea site-uri fără cunoștințe de programare

Indiferent dacă ești profesor, elev sau student cu Google Sites poți să creezi un website fără să scrii nicio linie de cod.

Această aplicație permite oricărui utilizator să creeze site-uri web pentru diverse proiecte, discipline, pentru clasă sau școală, totul fără să fie necesare cunoștințe avansate de programare sau HTML.

Google Forms: Teste și formulare de evaluare pentru lecții

Cu aplicația Google Forms profesorii pot crea teste pentru fixarea cunoștințelor elevilor (inclusiv inserarea de imagini și videoclipuri, selecție de răspunsuri multiple), formulare de evaluare pentru lecții și activități școlare (inclusiv analiză răspunsuri) dar și să creeze formulare de înregistrare pentru evenimentele școlii și formulare de acord părinți pentru diferite activități.

Google Drive: spațiu nelimitat pentru creare, stocare și distribuire de documente

Aplicația pentru educație Google Drive este un instrument digital foarte util pentru orice tip de instituție educațională.

Cu Google Drive utilizatorii pot salva fișierele de lucru, le pot accesa oricând și de pe orice dispozitiv, le pot partaja instantaneu cu alți utilizatori și le pot stoca fără restricții de spațiu sau format (de ex. text, prezentări, foi de calcul, formulare, fișiere de tip video, fotografii etc).

Google Vault: Arhivează e-mailurile și conversațiile online

Cu ajutorul Google Vault utilizatorii grupului de aplicații Google pentru educație pot administra, păstra și căuta e-mailurile și conversațiile online și pot să salvezele datele pentru o durată de 10 ani (politică de retenție).

Învață să folosești aplicațiile Google pentru educație

Participă la cursurile noastre