„Toată lumea vrea să învețe, însă nu toată lumea vrea să fie educată” – Sir Ken Robinson

Și în acest an am fost la BETT Show, cel mai mare eveniment global dedicat tehnologiei pentru educație organizat la Londra.

Îmi place să particip la BETT Show pentru că acest eveniment reunește profesori și specialiști în educație din toată lumea, prezintă practici și tehnologii care sunt menite să-i sprijine pe profesori să transforme educația. Numai în 2016 BETT Show a atras peste 34.000 de vizitatori din 138 de țări (preponderent profesori, manageri din instituții educaționale pentru toate tipurile de învățământ și specialiști TIC).

Unul dintre momentele mele preferate la ediția BETT din acest an a fost vineri, 27.01.2017, când am avut ocazia să-l aud pe Sir Ken Robinson – un scriitor britanic, speaker și consilier internațional în educație, profesor emerit la Universitatea Warwick – vorbind despre nevoia transformării sistemelor educaționale din toată lumea.

La cererea mai multor profesori din România dar și pentru că sunt lucruri care după părerea mea, dacă ar fi aplicate în România (măcar în câteva școli, dacă nu în toate), ar putea contribui la creșterea calității întregului sistem, am ales să vă prezint în acest articol un rezumat al discursului său.

Sir Ken Robinson despre evoluția în educație la BETT Show 2017 – Londra, 27 ianuarie 2017

Sir Ken Robinson pornește de la premiza că majoritatea sistemelor educaționale – prin modul în care au fost ele concepute – nu își mai îndeplinesc cu adevărat menirea: aceea de a ajuta tinerii să înțeleagă lumea din jurul lor și să își descopere talentele și abilitățile, în așa fel încât să devină indivizi împliniți și cetățeni activi și empatici.

Își îndeplinesc școlile scopul pentru care au fost create?

„Toată lumea vrea să învețe, însă nu toată lumea vrea să fie educată” consideră Sir Ken Robinson, iar acest lucru se întâmplă din cauza felului în care noi am organizat școlile.

Mulți copii trec prin sistemul educațional crezând că nu sunt destul de deștepți sau destul de buni și asta nu pentru că nu ar fi de fapt deștepți sau valoroși, ci pentru că sistemul nu i-a ajutat să-și identifice talentele și abilitățile. Sistemul creează de fapt această problemă, și apoi îi pedepsește pe copii pentru că nu performează în cadrul sistemului. Dacă, în cadrul acestui sistem, ai o concepție foarte îngustă a abilității, a valorii, atunci în mod automat creezi o concepție foarte extinsă a inabilității, a eșecului.

Sir Ken Robinson consideră că, de fapt, oamenii sunt născuți cu talente naturale importante și valoroase, pe care le compară cu resursele naturale care sunt îngropate adânc în pământ și care trebuie aduse la lumină, recunoscute, valorizate (aici ar interveni, în mod ideal, rolul școlii).

În mare măsură, învățarea se întâmplă acolo unde există oportunitate și susținere – iar aici este oferit exemplul copiilor care cresc în familii multiculturale și care învață 2-3 limbi în paralel, fără ca cineva să le „predea” aceste limbi, ci doar pentru că sunt expuși la acest mediu multi-lingvistic și pentru că primesc dragoste și susținere din partea părinților.

Despre cerințele educaționale speciale

Sir Ken Robinson vorbește pe larg despre creșterea exponențială a numărului copiilor considerați ca având nevoi educaționale speciale, precum și a numărului copiilor care primesc medicamente doar pentru că nu pot să stea liniștiți în bancă. De fapt, cu toții avem nevoi educaționale diferite, speciale: nu există nimeni care să nu aibă astfel de nevoi, este în natura umană. De altfel, toată lumea se confruntă cu tot felul de probleme, fie că este vorba despre probleme psihologice, sociale sau chiar provocări fizice (dizabilități).

Dacă ne dorim ca educația să cultive talentele și abilitățile copiilor noștri, sigura cale este să avem o abordare ceva mai nuanțată, mai complexă asupra educației. Impulsul nostru de a invăța este natural, însă mare parte din ceea ce învățăm este cultural: unele lucruri sunt explicite și constituie nucleul a ceea ce este predat în școli, însă alte elemente la fel de importante rezidă în atmosfera școlilor, în contextul cultural în care îi creștem pe copii.

Trăim în două lumi distincte: lumea din jurul nostru, cea care a existat înainte de noi și care va rămâne și după ce noi vom dispărea și lumea noastră interioară, formată din gândurile, aspirațiile, speranțele, visurile noastre. Din păcate, școala se concentrează doar pe lumea exterioară, care nu are legătură însă cu motivația copiilor, cu dorința lor de a învăța, cu dorința lor de a crește personal, intelectual, profesional.

Rolul artelor în educație

Sir Ken Robinson este un adept vocal al importanței disciplinelor artistice precum și a sportului în școli și crede în puterea artei de a îmbunătăți rezultatele școlare în general.

El oferă exemplul ultimului raport al World Economic Forum care arată că angajatorii au nevoie de oameni care să fie creativi, inovatori, cu abilități sociale și interpersonale – tocmai acele calități pe care standardizarea și competiția le elimină din educație. Există așadar o diferență importantă între calitățile cerute de piața muncii și abilitățile și competențele învățate în școală. Acesta este unul dintre motivele pentru care șomajul în rândul tinerilor este în continuă creștere, în unele țări atingând chiar 40-50%. O altă cauză rezidă în marginalizarea programelor educaționale vocaționale în favoarea celor pur academice.

Reformă sau transformare a sistemului?

„Dacă ai niște pantofi care te strâng, nu te apuci să îi lustruiești, ci îi scoți cu totul și îi înlocuiești cu unii potriviți, nu-i așa?”. Cu alte cuvinte, dacă ai un sistem educațional disfuncțional în esență, este inutil să îl peticești – el trebuie de fapt transformat.

Însă, din fericire, există semințe de schimbare chiar în sistem. Viitorul există deja, numai că nu este distribuit egal.

Sir Ken Robinson nu pledează însă pentru utilizarea aceluiași model educațional în diferite locuri, ci în aplicarea acelorași principii și în catalizarea energiiilor și ideilor oamenilor din sistem.

Ce generează nevoia de schimbare a educației?

Sunt câteva elemente care după Sir Ken Robinson generează această nevoie:

– dezvoltarea fără precedent a tehnologiei

– creșterea populației mondiale

– presiunea pusă pe resursele naturale existente

De asemenea, Sir Ken Robinson argumentează că generația actuală este diferită de celelalte generații: copiii intră în pubertate mult mai devreme decât înainte, așadar copiii se confruntă cu provocări legate de identitatea lor sexuală de la vârste din ce în ce mai mici, există presiuni din partea mass media și social media legate de aspectul fizic, copiii sunt mult mai sedentari decât înainte și petrec mult mai puțin timp afară (de altfel, există închisori de maximă securitate unde deținuții trebuie să petreacă 2 ore afară, pe când copiii noștri petrec în medie doar o oră afară). Copiii de azi iau mai multe antidepresive și medicamente în general – așa cum, pe vremuri, exista o modă să ți se scoată amigdalele la cea mai mică răceală, acum este o modă să se prescrie medicamente doar pentru că nu poți sta liniștit în bancă (în condițiile în care copiii au oricum parte de mult mai puțină mișcare atât acasă cât și în școli).

Există mulți oameni care își trăiesc viața fără să știe care este scopul și care le sunt talentele. A doua cea mai mare cauză a mortalității în lume este depresia – generată tocmai de lipsa de înțelegere a scopului, a menirii.

Educația are un rol fundamental în acest sens: ea ar trebui să îi ajute pe oameni să își descopere talentele.

Ce este școala?

Sir Ken Robinson consideră că, indiferent de forma sa fizică sau de infrastructură,  școala este o comunitate de învățare o comunitate a oamenilor care se întâlnesc pentru că vor să învețe unul de la celălalt. Crede de altfel că cei mai buni profesori sunt cei care învață atât de la colegii lor, cât și de la elevi și nu se tem să spună că nu știu ceva.

Inima unei școli de calitate este astfel relația dintre elevi și profesori și nu există o modalitate mai bună de a îmbunătăți educația decât valorizarea, susținerea, formarea, încurajarea  muncii profesorilor buni.

Ce e de făcut?

Cele mai importante strategii pe care le-au adoptat guvernele pentru creșterea calității educației au fost standardizarea (curriculum, evaluări, etc) pe de o parte, și încurajarea competiției pe de altă parte. Prin standardizare, guvernanții vor să transmită faptul că ei dețin controlul asupra obiectivelor de învățare, iar dacă nu faci precum spun ei ești pur și simplu incompetent. Competiția dintre profesori, școli, sisteme educaționale este la fel de neproductivă, fără a avea un impact pozitiv asupra școlilor.

Cele două strategii sunt supuse eșecului și datorăm copiilor noștri și generațiilor următoare să alegem o altă cale: umanizarea educației (ca alternativă la depersonalizare).

De altfel, Sir Ken Robinson crede în schimbarea ce vine de jos în sus – crede că transformarea pornește de la fiecare om în parte. La întrebarea „cum pot eu schimba sistemul educațional” acesta răspunde „schimbă ceea ce faci la clasă și vei schimba sistemul educațional pentru elevii tăi” pentru că fiecare om implicat în educație este de fapt parte a sistemului.

Învățarea nu este un proces linear, ci unul dinamic și interactiv. O analiză lineară ar releva nevoia îmbunătățirii modului în care predăm matematica și științele, de exemplu pentru îmbunătățirea rezultatelor școlii. Însă înțelegerea profundă a naturii umane și a modului în care oamenii se dezvoltă, relevă faptul că trebuie să creezi o anumită cultură și un anumit context pentru ca lucrurile să funcționeze.

Sir Ken Robinson realizează o comparație edificatoare în acest sens între agricultura intensivă și educație:

Oamenii au obținut rezultate importante utilizând pesticide în agricultură sau hormoni de creștere și antibiotice în creșterea animalelor. Productivitatea a crescut cu siguranță pe termen scurt. Prețul este însă unul foarte mare: poluarea apelor și a aerului, distrugerea solului, expunerea animalelor la practici inumane. Aceste sisteme s-au dovedit nesustenabile pe termen lung. Agricultura organică, în schimb, se concentrează mai mult pe sol decât pe plante, se asigură că solul are parte de nutrienți și că este sustenabil pe termen lung respectându-se de exemplu ciclurile de cultură naturale, neforțate.

Școlile bune respectă principiile organice ale oricărui ecosistem: dacă creezi atmosfera și cultura potrivite, restul se va întâmpla de la sine.

Urmăriți întregul discurs

Ștefan Apăteanu

Ștefan Apăteanu

Fondator Edu Apps, Google Top Contributor, Formator