Utilizarea tehnologiei moderne în educație

Echipa Edu Apps a fost prezentă în data de 9 mai la Miercurea Ciuc la conferința națională „Utilizarea tehnologiei moderne în educație”, un eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Apaczai Csere Janos” Harghita, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Zilelor Școlii Harghitene.

Am avut ocazia să cunoaștem și să stăm de vorbă cu peste 180 de profesori și experți în educație.

Echipa noastră a prezentat Clasa Viitorului, un program ce include aplicațiile pentru educație (G Suite for Education, ADMA pentru învățământ preuniversitar), dispozitive pentru educație (Chromebook, Chromecast, Chromebit) și cursuri pentru profesori.
Profesorii participanți s-au arătat foarte interesați să afle cum pot utiliza eficient tehnologia la clasă pentru a îmbunătăți rezultatele și motivația elevilor.

De asemenea, pentru că avem experiență în utilizarea aplicației Google Expeditions la clasă, echipa Edu Apps s-a alăturat atelierului “Expediții virtuale – activități inovative aplicate la clasă” susținut de doamna învățătoare Elena Bőjte de la Colegiul Național „Octavian Goga” Miercurea Ciuc.

În cadrul acestui atelier a fost prezentat modul în care un cadru didactic poate realiza incursiuni 3D la clasă utilizând un software gratuit și tehnologie accesibilă și de impact (Google Expeditions și dispozitivele VR Box).

Agendă

Agenda evenimentului a inclus mai multe dezbateri și prezentări cu participarea mai multor decidenți și specialiști din educație, printre care amintim: Ariana Oana Bucur – Secretar de Stat Învățământ preuniversitar la Ministerul Educației Naționale, Daniel Bőjte – Consilier Ministru la Ministerul Educației Naționale, Petru-Ioan Gârbea – Inspector Școlar General la I.Ș.J. Harghita, Botond Burus-Siklódi – Director la Casa Corpului Didactic Harghita, Jean-Adrian ANDREI – Prefectul județului Harghita, Csaba Borboly – Președintele Consiliului Județean Harghita, Alpár-László Ferencz-Salamon – Consilier local și Director la Școala Gimnazială József Attila din Miercurea Ciuc, Tincuța Apăteanu – Președinte Asociația Edusfera, Valentin Bucur – Inspector de specialitate la I.Ș.J. Brașov, Radu Jugureanu – expert eLearning.

Dacă nu ați putut participa la eveniment, vă invităm să consultați agenda.

La finalul evenimentului a avut loc o tombolă și au fost desemnați câștigătorii premiilor: Chromebook Lenovo N20 oferit de Lenovo România; mouse și mousepad pentru si tricouri oferite de Acer România; rucsac profesional pentru laptop oferit de HP România; căști cu microfon profesionale, oferite de Eltek Distribution; VR Box-uri oferite de Edu Apps.

Muțumim organizatorilor și tuturor participanților pentru implicarea în promovarea rolului noilor tehnologii în educație.

Galerie fotografii

Învață să folosești Chromebook și aplicațiile Google pentru educație

Participă la cursurile noastre